JobShop® 2010

Studenții au învățat cum se scrie un plan de afacere

8 martie, 2010

Acum câteva săptămâni anunțam două traininguri introductive în scrierea unui plan de afacere.

Joi, 25 februarie, domnul Marian Mocan, director Expert Consulting, a prezentat în fața a 30 de studenți unii începători, alții deja cu propriile afaceri, principalii pași în scrierea unui proiect de afacere. Participanții au fost foarte bine pregătiți, având o mulțime de întrebări.

În 1 martie reprezentantele ONG-urilor timișorene au parcurs același drum în aflarea secretelor scrierii unui plan de afacere, însă de data aceasta, participantele și-au dat seama pe proprie piele de dificultățile care se ivesc în acest proces.

S-au format 3 echipe care au abordat 3 idei, realiste sau nu, de proiect de afacere și au încercat efectiv să scrie un plan de afacere.

Cu aceasta ocazie, participanții au aflat câte ceva și despre Incubatorul de Afaceri Software Timișoara, gazda acestor traininguri.

Sperăm ca aceste traininguri le-au dat un impuls participanților de a-și prezenta propriul proiect de afacere echipei Arena Leilor, prezentă la JobShop.

Așteptăm ca întotdeauna păreri cu referire la organizarea și desfășurarea acestor activități. Ne poți ajuta să îmbunătațim sau să schimbăm modul în care facilităm legatura între studenți – companii/traineri.

Scrie despre JobShop® și te premiem

7 martie, 2010

Daca ai un blog/microblog și iți place să abordezi teme de actualitate, te invităm să scrii despre carieră și despre JobShop®.

Cu ajutorul sponsorilor (Cărturești, Berlitz, K-Ro Electric, Nescafe) JobShop® anunță și vă invită să participați la “Scrie despre JobShop® și te premiem”.

Categorii. Premii. Regulament.

Scrie despre JobShop® și te premiem are 3 categorii disponibile:

-Categoria Blogging

-Categoria microblogging

-Categoria creativitate

Te poți  înscrie la mai multe categorii dar poți câștiga doar la una.

Premii:

Categoria I:

un aparat foto oferit de K-RO Electric

2 premii a câte 1 curs limbă străină (engleză, germană, franceză sau spaniolă) oferit de Berlitz

2 premii a câte 1 tricou și o insigna JobShop®

Categoria II:

2 premii a câte 1 curs limbă străină (engleză, germană, franceză sau spaniolă) oferit de Berlitz

2 premii a câte un bax de cafea Nescafe Gold să te țină treaz sa poți tweetui/ciripi toată noaptea

1 premiu a câte un tricou și o insigna JobShop®

Categoria III:

1 curs limbă străină (engleză, germană, franceză sau spaniolă) oferit de Berlitz

cartea Yes Man oferită de Cărturești

3 premii a câte 1 tricou și o insigna JobShop®


1.Categoria Blogging

Scrie un articol pe blogul tău în care să abordezi teme tratate de JobShop®: cariera, antreprenoriatul, skill-urile tehnice sau non-tehnice, locurile de muncă.

Daca ai participat la JobShop® până acum sau vei participa anul acesta te invităm să scrii și despre asta. Ne poți spune ce ți-a placut, ce nu ți-a plăcut, ce ți-ar fi plăcut să vezi în plus.

La sfârșit adaugă următorul text: “Acest articol participă la concursul organizat de JobShop cu premii oferite de Cărturești, Berlitz, K-Ro Electric și Nescafe.”

Trimite apoi un email la timisoara@best.eu.org cu link la articolul de pe blogul tău și cu datele tale de contact ca să știm că te-ai înscris în concurs.

Important: Pentru ca înscrierea în concurs să fie validă, textul trebuie să conțină fraza de mai sus și cele două linkuri, la site-ul JobShop: http://www.jobshop.ro/timisoara/2010/, dar și la postul despre concurs: http://www.jobshop.ro/timisoara/2010/blog/scrie-despre-jobshop-si-te-premiem/

Notă: nu există un număr limită de posturi, cu cât mai multe, cu atât mai multe șanse de câștig.

Criteriu: vom premia cele mai interesante articole, dar și pe cele care au stârnit cele mai multe reacții.

2.Categoria Microblogging

La aceasta categorie pot participa persoanele care au conturi de Twitter sau Cirip. Pentru înscriere doritorii sunt rugați să trimită un email la timisoara@best.eu.org cu username-ul și cu datele de contact ca să îi putem urmări.

Ca și în cazul probei de blogging, conținutul mesajelor trebuie să abordeze teme tratate de JobShop®, dar pot conține și păreri sau sugestii la eveniment.

Important: pentru ca mesajele să fie considerate valide, participanții sunt rugați să folosească hashtagurile #JobShop#Timisoara .

Criteriu: Vom premia userii care sunt cei mai activi, care vor da cele mai interesante mesaje și care vor genera cele mai multe discuții directe.

3. Categoria creativitate

Aici vă invităm să vă dați frâu liber imaginației, dar cu o singură condiție: aceea de a vă încadra în temele abordate de JobShop. Nu impunem niciun criteriu, doar bineînțeles să ne dați un email la timisoara@best.eu.org cu link la contribuția voastră și cu datele voastre de contact.

Cele mai creative și amuzante contribuții vor fi postate și pe blogul JobShop.

Termen limită pentru toate categoriile: 22 martie ora 00:00.

Câștigatorii îi vom anunța în 23martie și îi vom premia la închiderea oficiala JobShop®, în 24 martie.

Vă urăm mult succes și așteptăm cu nerabdare poveștile, mesajele și sugestiile voastre.

Un concurs organizat de BEST Timișoara cu sprijinul Berlitz, Cărturești, K-Ro Electric și Nescafe.

Ingredientele îţi aparţin, noi te învăţăm reţeta

2 martie, 2010

Am vorbit în decursul ultimelor săptămâni despre ce o să se întâmple în cadrul JobShop(r) 2010, ce companii o să ne treacă pragul şi dintre ce training-uri tehnice şi non-tehnice o să poţi alege.

Un CV este modul tău de a te vinde angajatorului. E important atât conţinutul cât şi ambalajul pachetului.

Ce nu trebuie sa lipsească:

  • date de contact
  • studii
  • experienţă sau proiecte la care ai lucrat în timpul aniilor de studii

Ordonează experienţa ta în funcţie de relevanţa pentru job-ul la care aplici. A avea CV-uri mai multe şi personalizate necesită mai mult timp, dar cu siguranţă vei obţine rezultate mai bune. Informează-te despre compania la care aplici şi fii sigur că îţi sunt clare cerinţele postului pentru care aplici. Fii concis şi scoate în evidenţă calităţiile care te recomandă (nu e importantă experienţa ta ca designer web când aplici pentru un post de embeded developer, dar sigur poţi menţiona proiectele cu microcontrolere la care ai lucrat în anul II).

Citeşte şi reciteşte CV-ul. Greşelile de ortografie sau o aranjare nefericită vor duce mai mult ca sigur la respingerea ta. Deasemenea nu utiliza fonturi netradiţionale sau prea creative. Arial sau Tahoma sunt prietenii tăi în momentul în care îţi redactezi CV-ul.

Rubriciile Abilităţi şi Hobby-uri rămân de cele mai multe ori necompletate.  Legat de abilităţiile tale gândeşte-te obiectiv ce ştii să faci bine şi ce experienţă ai avut până în momentul acela. Se poate să fi un bun coordonator de echipă sau doar să lucrezi bine într-una, poţi să sintetizezi bine informaţiile şi ţi-ar plăcea o poziţie de cercetare sau poate doar ai puterea de a lucra bine sub stres şi cu termene limită. Angajatorii tăi trebuie să ştie şi asta despre tine. Trebuie să devi conştient că o dată angajat va trebui să fii integrat într-o echipă. Dacă de exemplu îţi place fotbalul şi pe lângă asta ştii că firma la care vrei să te angajezi are o tradiţie din a organiza meciuri săptămânale cu angajaţii lor, poate o să te gandeşti de două ori înainte să laşi rubrica Hobby necompletată.

Modelul de CV european se poate descărca de aici. Trebuie doar completat cu informaţiile despre tine şi depus la companii, în timpul zilelor de stand 23 şi 24 martie. Nu uita că TU eşti o persoana capabilă şi potrivită pentru acel loc de muncă. Spune-le asta şi angajatorilor în momentul în care le întinzi CV-ul tău. Succes!